ANUNŢ! CONSULTĂRI PUBLICE PRIVIND AMPLASAREA BUSTULUI LUI DANIEL CIUGUREANU

ANUNŢ! CONSULTĂRI PUBLICE PRIVIND AMPLASAREA BUSTULUI LUI DANIEL CIUGUREANU

68
DISTRIBUIȚI

ANUNŢ

Privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie

Primăria municipiului Strășeni iniţiază, începînd cu data de 27.04.2018

consultarea publică a proiectului de decizie privind edificarea monumentului de for public

Scopul proiectului este  selectarea terenului pentru amplasarea plăcii commemorative cu instalarea ulterioară a bustului lui Daniel Ciugureanu, deputat în Sfatul Țării, Primministru al Republicii Democratice Moldovenești în anul 1918

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este propunerea comisiei de lucru , creată prin Dispoziția primarului nr. 40 din 27.02.2018 de a selecta două locații în municipiul Strășeni (schemele se anexează):

1- la intrarea în parcul Gr. Vieru, simetric cu bustul   existent din str. Ștefan cel Mare;

2- în scuarul, adiacent platformei din str. M. Eminescu;

3- alte locații

Beneficiarii proiectului de decizii sunt  Despărțământului ”M. Eminescu” ASTRA Strășeni

Recomandările pe marginea proiectului de decizie, supus consultării publice, pot fi expediate pînă pe data de 13.05.2018, pe adresa primăria or. Străşeni, str. M. Eminescu 32, biroul 8 sau la numărul de telefon 0237-22343, 0237-22290

adresa electronică  primarcasian@gmail.com , luizanico@mail.ru