DOUĂ MILIOANE LEI PENTRU GIMNAZIUL “MIHAI VITEAZUL” DIN ORAŞUL STRĂŞENI

DOUĂ MILIOANE LEI PENTRU GIMNAZIUL “MIHAI VITEAZUL” DIN ORAŞUL STRĂŞENI

195
DISTRIBUIȚI
Gimnaziul “Mihai Viteazul “ din oraşul Străşeni este una din cele 20 de instituţii din ţară, beneficiare ale Proiectului “Integrarea copiilor cu dezabilităţi în şcolile generale”, finanţat din grantul nerambursabil (2,86 milioane de dolari), oferit Republicii Moldova de Guvernul Japoniei prin Fondul de Politici de Dezvoltare a Resurselor Umane, administrat de Banca Mondială, Ministerul Educaţiei şi gestionat de Fondul de Investiţii Sociale din Moldova.
Pentru instituţia din oraşul Străşeni, Proiectul presupune atât instruirea a 15 cadre didactice în domeniul educaţiei incluzive, cât şi executarea lucrărilor în ansamblu, în scopul adaptării la necesităţile copiilor cu dezabilităţi – reparaţia acoperişului, a sistemului de încălzire, reţelelor de apă şi canalizare, reţelor electrice, sălii de sport, reabilitarea ventilaţiei naturale, crearea căilor de acces cu instalarea barelor de sprijin, altele.
Valoarea totală a proiectului se estimează la 2 milioane lei.
Integrarea copiilor cu nevoi speciale necesită nu doar o planificare grijulie şi dotarea instituţiilor corespunzător necesităţilor acestor copii, dar şi o cooperare între autorităţile publice locale şi cele centrale, între comunităţi, şcoli, părinţi, educatori şi profesori. În acest scop, pe data de 15 septembrie, în cadrul Conferinţei “Consolidarea capacităţilor resurselor umane în domeniul educaţiei incluzive centrate pe copil” au fost întruniţi reprezentanţii autorităţilor, instituţiilor, a administratorului şi gestionarului Proiectului.
Primarul oraşului Străşeni, Valentina Casian, Direcţia învăţământ, Consiliul Raional Străşeni, în persoana Iuliei Certan şi profesorii alături de administraţia Gimnaziului “Mihai Viteazul”, prezenţi la conferinţa “Consolidarea capacităţilor resurselor umane în domeniul educaţiei incluzive centrate pe copil”.