ELABORAREA PROGRAMULUI DE REVITALIZARE URBANĂ A MUNICIPIULUI STRĂȘENI

ELABORAREA PROGRAMULUI DE REVITALIZARE URBANĂ A MUNICIPIULUI STRĂȘENI

62
DISTRIBUIȚI

La 30 august, curent, a avut loc prima ședință a Comisiei Consultative – o echipă din locuitori, sectorul civil, ONG-uri, instituții publice interesate de revitalizarea zonei din sectorul Podul Volocii. Conform analizei indicatorilor, aceasta este selectată drept zona, pentru care se va elabora, împreună cu locuitorii, un Program de Revitalizare Urbană.
Menționăm că, obiectivul primordial, selectat pentru revitalizare, constituie amenajarea Complexului sportiv în municipiul Strășeni, strada Ioan Iachir.
În cadrul ședinței a fost prezentat conceptul de Revitalizare Urbană, de către Eduard Balan, facilitator pentru municipiul Strășeni. Prezent la ședință a fost și Iurie Malai, reprezentant al Agenției de Dezvoltare Regională Centru.
S-a discutat despre rolul Comisiei Consultative, elaborarea unui Regulament al Comisiei, au fost prezentate rezultatele Fact Finding Mission: problemele identificate și potențialul din acest sector, care urmează a fi valorificat.
Această activitate este implementată în contextul promovării abordării de Revitalizare Urbană în Republica Moldova cu suportul programului polonez de cooperare pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone.
Mulțumim tuturor cetățenilor activii pentru implicare și spirit civic demonstrat, acesta fiind factorul cheie în dezvoltarea comunității.