Astăzi, talentaţii copilaşi ai clubului de fotbal „C.S. Atletic Străşeni”, au fost gazdă pentru echipa „F.C. Sportul Chişinău”. Sub privirile pline de admiraţie ale părinţilor, ale iniţiatorilor echipei de fotbal, Victor Josu, Ion Scobici, dar şi a primarului oraşului Străşeni, Valentina Casian, aceştea au oferit un spectacol de zile mari, inspirând prin entuziasm şi talentul de care dau dovadă.
De menţionat că C.S.”Atletic Străşeni”, organizează săptămânal astfel de amicale, fiind o lecţie necesară pentru puştii care îşi doresc să devină fotbalişti în toată regula.
Astfel, circa 40 de copii, cu vârsta cuprinsă între 5 şi 10 ani, se antrenează pe stadionul Școlii de tip internat din oraș, fiind ghidați de cei mai buni futsalişti ai ultimilor ani din ţară, Alexandru Țîmbalist și Sergiu Munteanu, jucătorii activi ai naționalei Moldovei de futsal.
Tinerii au echipament nou de ceva timp, iar în curând se vor pregăti pe un stadion profesionist.
Micuţilor fotbalişti li se aplică un sistem modern de antrenament, conform cerinţelor FMF ŞI UEFA, Clubul Sportiv Atletic Străşeni propunându-şi atingerea unor performanţe clare,prin dezvoltarea şi propagarea fotbalului pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Primãria orașului Strășeni salută iniţiativa tinerilor, oferind sprijinul necesar întru obţinerea scopurilor propuse, educând tânară generaţie, prin promovarea modului sănătos de viaţă.





















